Poveștile d-nei Mira

  • Poveștile d-nei Mira

    Cine dă cu pietre după tine…

    Nu am mai fost în salonul d-nei Mira de prea mult timp. Îmi era dor de tot. De ea, de mirosul de cafea și prăjturi. De starea de liniște și bine. Și bineînțeles, de poveștile ei, care mă transpun parcă în altă lume. De obicei mergeam Duminica să o văd. Azi, însă am avut nevoie, parcă mai mult ca oricând să evadez. Așadar, fără să dau un telefon înainte, m-am prezentat la ușa dumneaei. Spre surprinderea mea, avea companie. Am pășit într-o atmosferă de râs și voie bună. O doamnă, cam de aceeași vârstă cu d-na Mira, stătea confortabil alături de ea și erau pierdute în povești. Am aflat că…

  • Poveștile d-nei Mira

    Ne afumă ca pe jderi!

    Lumea din care vin avea un fel aparte de acceptare a vieții. Lăsați de D-zeu pe Pământ, se lăsau în voia Lui, fără a-și pune multe întrebări. Aveau sădite în suflet resemnarea și datoria suferinței. Să îți duci crucea până la capăt și să accepți firescul sfârșitului. Viața era grea de când te nășteai. Brațele mamei, chiar dacă încăpătoare, erau obosite și ocupate mai mereu. Când începeai să faci pași trebuia să înveți să te descurci. Nu exista timp și disponibilitate pentru tine. Îmi amintesc cu drag glasul mamei. Când ne cânta sau ne striga pe nume. Uneori mâinile ei mai poposeau și în scurte mângâieri și atunci viața părea…

  • Poveștile d-nei Mira

    Amintiri cu zăpadă

    Nu am intrat bine în salonul d-nei Mira, că nările mi-au fost gâdilate de un miros îmbietor de vin fiert. O cană aburindă mă aștepta pe măsuță. Mi-e dor de iarnă! Parcă nici iernile nu mai sunt ce au fost! Sau mă rog, or fi, dar nu le mai trăiesc eu așa ca altădat’. Îmi amintesc o iarnă…Doamne, ce iarnă! Zăpada ne îngropa, la propriu, spre bucuria noastră, a copiilor. Se adunase în curtea casei așa multă, la un moment dat, că bunicul făcuse un tunel de la scările casei până la ușa grajdului și la wc-ul din curte. Noi eram mici și când pășeam prin el vedeam doar albul.…

  • Poveștile d-nei Mira

    Dor de Dorul meu

    După cum deja cred că știți, duminica îmi place să mă răsfăț cu povești, în salonul d-nei Mira. De data aceasta nu se simțea tocmai bine, parcă o supăra un gând. I-am propus să mi-l împărtășească, poate astfel își va mai ușura sufletul. A zâmbit…ce frumos și neînțeles zâmbet are d-na Mira! “Gândul ce nu-mi dă pace nu îmi e străin. Îmi e un drag prieten. Mă vizitează regulat și nu cred că aș mai putea să trăiesc fără el. Câte zile voi mai avea le voi petrece alături de el. Se numește dor… Mi-e dor de Dorul meu, iubirea, bărbatul, partea din mine fără de care nu exist. Ți-am…