• Povestiri nescrise

    Da, îți promit!

    Am zărit-o cu coada ochiului. O fâșneață care își tot învârtea un colț de fustiță pe deget, de parcă voia cu orice preț să o transforme într-un inel fermecat. Pantofii de lac străluceau și păreau niște ochi de soare rătăciți în colbul străzii. M-am apropiat de ea, cu graba omului mare. Era ceva irezistibil în toată înfățișarea ei care mă atrăgea ca un magnet. Ea părea să nu mă bage în seamă. Continua să tragă de fustiță și fredona, abia perceptibil, un elefant se legăna… -Mereu m-am întrebat cum puteau sta atâția elefanți pe o pânză de păianjen. Mai mult ca sigur era un fir magic, făcut de ceva arahnidă…

  • Poveștile d-nei Mira

    Păpușa doamnei Mira

    Doamna Mira mă aștepta cu cafeaua făcută, cu cornulețe acoperite cu mult zahăr și cu zâmbetul ei atât de drag sufletului meu! Îmi vine greu să îmi imaginez o duminică în care să nu îmi odihnesc sufletul în salonul d-nei Mira. Mereu îmi dă o stare de bine și săptămâna care urmează o simt altfel. Și dumneaei cred că se bucură de prezența mea. Îi văd sclipirea din ochi, atunci când îmi povestește amintirile păstrate cu sfințenie în fiecare colț din casă și din inimă. Astăzi, în timp ce povesteam nimicuri cu gust de cafea și prăjituri, am observat pe scrinul din salon o păpușă. Nu o mai văzusem până…