• Poveștile d-nei Mira

    Amintiri cu zăpadă

    Nu am intrat bine în salonul d-nei Mira, că nările mi-au fost gâdilate de un miros îmbietor de vin fiert. O cană aburindă mă aștepta pe măsuță. Mi-e dor de iarnă! Parcă nici iernile nu mai sunt ce au fost! Sau mă rog, or fi, dar nu le mai trăiesc eu așa ca altădat’. Îmi amintesc o iarnă…Doamne, ce iarnă! Zăpada ne îngropa, la propriu, spre bucuria noastră, a copiilor. Se adunase în curtea casei așa multă, la un moment dat, că bunicul făcuse un tunel de la scările casei până la ușa grajdului și la wc-ul din curte. Noi eram mici și când pășeam prin el vedeam doar albul.…

  • Poveștile d-nei Mira

    Dor de Dorul meu

    După cum deja cred că știți, duminica îmi place să mă răsfăț cu povești, în salonul d-nei Mira. De data aceasta nu se simțea tocmai bine, parcă o supăra un gând. I-am propus să mi-l împărtășească, poate astfel își va mai ușura sufletul. A zâmbit…ce frumos și neînțeles zâmbet are d-na Mira! “Gândul ce nu-mi dă pace nu îmi e străin. Îmi e un drag prieten. Mă vizitează regulat și nu cred că aș mai putea să trăiesc fără el. Câte zile voi mai avea le voi petrece alături de el. Se numește dor… Mi-e dor de Dorul meu, iubirea, bărbatul, partea din mine fără de care nu exist. Ți-am…

  • Poveștile d-nei Mira

    O zi ca oricare alta

    M-am născut la țară, într-un vârf de munte. O casă ferită de ochii curioșilor, dar și de civilizație. Viața era diferită acolo, dar oamenii și trăirile erau la fel. Am aflat peste ani, că plânsul meu nu se deosebea cu nimic de plânsul unui copil de la oraș. Că nevoia de iubire era peste tot prezentă. Doar timpul făcea diferența. Noi nu ințelegeam timpul, în sensul lui propriu. Acum știu că în orice colț uitat de lume, există tot minute, ore, zile. Că la fel se scurge peste tot. Atunci însă, ceasul îmi era complet străin. Mă trezeam deodată cu toată casa, înainte de primul cântat al cocoșului. Ziua se…