• Povestiri nescrise

    Domnul Trop

    Vă invit să faceți cunoștință cu domnul Trop! Un personaj care va poposi curând în casele copiilor, protejat de niște coperți frumoase. Un alt vis de-al meu în lucru. O altă bucurie a sufletului meu. Ce părere aveți? Vă salut, copii frumoși! Da, bine! Și pe voi oameni mari, și pe voi! Mă numesc domnul Trop. Sunt un spiriduș în devenire. Dar nu orice spiriduș. Cel mai cel din câți s-au văzut vreodată! Trebuie doar să îi conving pe Bătrânii de la Sfatul spiridușilor că merit să îmi iau diploma aia odată! Da, cred că știți despre ce vorbesc. Mai ales voi copilașii. O grămadă, cât un pumn, de Bătrâni…

  • Nescrisele mele

    Povestea unei poze

    Există povești peste tot, trebuie doar să îți dai răgaz să le privești, măcar pentru o clipă. Și un ochi de apă poate prinde o rază de soare și să îți ofere un spectacol de culoare. Orice ne înconjoară, ne poate spune o poveste, uneori chiar povestea noastră. O întâmplare potrivită a pus o mică sămânță în pământul care învelea rădăcinile unui arbore. Peste ani, mi-au oprit pasul și m-au îndemnat să îi privesc. Aceasta este povestea lor, scrisă de voi. * Ai spune că ne aflăm într-o mare sală de dans, iar toți copacii sunt conectați doi câte doi. Unii la primii pași, alții poate la ultimii. Doar unul…

  • Povestiri nescrise

    Un pariu dumnezeiesc cu Noroc și Ghinion – partea 1

    Norocul și Ghinionul erau prieteni de mult timp. De la o vreme se simțeau cam obosiți. Fără a sta mult pe gânduri și-au făcut valiza, mică si mai niciodată folosită, și au plecat împreună în Rai la relaxare. I-a scăpat lui D-zeu un zâmbet, când i-a văzut reveniți pe acele meleaguri, dar cum El știe ce știe nu și-a zis nimănui gândul și i-a omenit pe cei doi cum se cuvine și după puterea Raiului. Trece o zi, trec două și cei doi nu s-ar cam da duși. Îi ia D-zeu mai deoparte și le spune cu o voce blândă:“Dragilor, să nu vă fie cu supărare, dar nu credeți că…

  • Povestiri nescrise

    Oamenii de Zăpadă

    Un domn între două vârste se plimba, într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș oarecare. Își căuta, vizibil iritat, mănușile. Nu își amintea ca paltonul lui să dețină atâtea buzunare. După cel de al patrulea, tot fără succes, se dădu bătut și începu să sufle peste pumnii strânși, în speranța de a se încălzi un pic. Aburul cald ce îi acoperea, pentru prea scurt timp mâinile, nu făcea altceva decât să îi crească senzația de frig în pauzele dintre respirații. Continuă în drumul lui privind în jos și încercând să și le bage cât mai adânc în buzunare. Scârțâitul zăpezii îi zgâria auzul. Mări pasul. Voia să ajungă acasă, regretând…