• Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Sar câteva pagini.

    Afară e mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică. A plouat toată noaptea și acum soarele zâmbește și se oglindește în fiecare ochi de apă. Ai spune că vrea cu tot dinadinsul să facă un caleidoscop al bucuriei. Dansează și frunzele, cântă și vântul. Peste tot e o mireasmă de început. Un paradox, știu. Dar, pe cuvânt dacă nu e așa. Uitați-vă prin ochii sufletului și vedeți dacă nu e chiar așa! Mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică! Astăzi blogul meu împlinește doi ani. Da, vă vine să credeți? Că mie nu! Să fi fost tot așa o toamnă atunci când m-am hotărât să aștern nescrisele și negânditele într-un…

  • Nescrisele mele

    Natalia

    Mergea cu mâinile băgate adânc în buzunarele paltonului. Un palton mult prea lung pentru statura ei. Lipsea doar o linie fină, pentru a mătura cu el praful de pe drum. Nu o deranja acest praf. Cred că nici nu îl observase, deși la cum părea că privește de atent vârful papucilor, aș spune totuși că-l văzuse. Doar că nu-i păsa. Altfel s-ar fi oprit, măcar pentru o secundă și le-ar fi redat, cu ajutorul unui șervețel, culoarea neagră. Ea, însă, călca plutind parcă, pe nori de praf. O cută, parcă sculptată pe fruntea ei, îi împărțea simetric fața în două jumătăți egale, dar totuși diferite. Poate faptul că un ochi…