Poveștile d-nei Mira

Bucăți de soare scăldate-n usturoi

Astăzi a fost o duminică liniștită și calmă. M-am gândit cu drag la doamna Mira și fără să mai zăbovesc, am pornit să-i fac o vizită. În câteva minute, stăteam confortabil pe canapeaua din salonul dumneaei. Cafeaua și prăjiturile  în formă de poveste îmi erau perfect așezate în față, așa că am început să savurez fiecare înghițitură și fiecare cuvânt.

Pregătirile începeau cu o zi înainte de Ajunul Bobotezei. Se ștergeau toate urmele lăsate de sărbătorile de iarnă, se deretica peste tot, până ce micuța casă sclipea de curățenie. Miroseau podelele a ud și a truda bunicii. Frecate cu o energie nemaivăzută, recăpătau culoarea pădurii.

Noi, copiii, eu și verișorii mei, priveam toată această forfotă din jurul nostru și o emoție, greu de explicat, punea stăpânire pe noi. Știam că vine Boboteaza, știam că bunica îl așteaptă pe popa din sat să vină să stropească fiecare colț, acum fără pic de praf, al căsuței copilăriei mele.

Însă, noi copiii nu asta așteptam. Stăteam nemișcați, ca sfinții în icoane, ascultând orice ni se spunea și executând pe loc, deoarece în ziua Bobotezei urma să fie distracție mare pentru noi.

Ne trezeam cu noaptea în cap și o urmăream pe bunica cum pune la fiert cartofii. Apoi îi tăia bucăți mari, pe care le arunca fără milă în uleiul încins. Dansau acolo în fierbințeală până ce prindeau culoarea flăcarilor din soba bătrânească. Bucăți de soare punea bunica pe farfurie și le învelea cu ștergar curat, pentru când avea să sosească popa. Ne saliva și stomacul la vederea lor, iar când încununa totul cu un sos de usturoi pe care îl turna fără măsură peste ei, ne ploua în ochi și gură și număram minutele până să fim lăsați să dăm iama în ei.

Când ne vedea bunica ochii cât roțile de moară, i se înmuia inima și scotea o farfurie de tablă unde așeza câteva bucăți, special pentru gurile noastre. Doamne, ce gust și ce desfătare pentru pântece. Cu mâinile goale și sos de usturoi până la coate, mușcam din cartofii rumeniți de parcă altceva mai bun pe lume nu ar fi existat.

În momentul când auzeam la casa vecină “Iordanul”, porneam a da din picioare de nerăbdare. Începea distracția. Venea popa cu alai de vecini după el și cânta și ne stropea, și apoi noi iar primeam o porție de cartofi mujdăriți. Cu ochii mari și burta mică ne luam după el la casele învecinate. Mergeam pe toată ulița, alături de alți năzdrăvani din împrejurimi și la fiecare casă ne înfruptam cu bunătățile cu gust de usturoi și simplitate.

Când ne întorceam acasă, puteai să omori puricul pe burta noastră. Plesneam de sătui ce eram și de roșii de la frig. Bunicul stătea la masă cu câte un Ion invitat, închinând un pahar în cinstea lui și în cinstea sărbătorii.

Bunica ne zâmbea și ne arăta ligheanul în care pluteau încă câteva bucăți de cartofi, într-o mare de mujdei. Niciunul nu mai eram în stare să mâncăm ceva, dar ne mai băgam câte un deget și sugeam la el, încântați de ziua avută.

Cu iz de fericire și neastâmpăr ne băgam în pat și dormeam cel mai dulce somn. Visam doar bucăți de soare scăldate-n usturoi.

#ocartenescrisa

Sursa și editare imagini: Canva.com

Colorată, veselă, optimistă și extrem de pasionată; pe numele meu, Mona. Scriitor, Blogger, Coordonator Club de Carte QUARTO, Editor Editura QUARTO. O Nefirească încadrată perfect în Firesc.

25 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *