Bucăți de soare scăldate-n usturoi
Astăzi a fost o duminică liniștită și calmă. M-am gândit cu drag la doamna Mira și fără să mai zăbovesc, am pornit să-i fac o vizită. În câteva minute, stăteam confortabil pe canapeaua din salonul dumneaei. Cafeaua și prăjiturile în formă de poveste îmi erau perfect așezate în față, așa că am început să savurez fiecare înghițitură și fiecare cuvânt.
Pregătirile începeau cu o zi înainte de Ajunul Bobotezei. Se ștergeau toate urmele lăsate de sărbătorile de iarnă, se deretica peste tot, până ce micuța casă sclipea de curățenie. Miroseau podelele a ud și a truda bunicii. Frecate cu o energie nemaivăzută, recăpătau culoarea pădurii.
Noi, copiii, eu și verișorii mei, priveam toată această forfotă din jurul nostru și o emoție, greu de explicat, punea stăpânire pe noi. Știam că vine Boboteaza, știam că bunica îl așteaptă pe popa din sat să vină să stropească fiecare colț, acum fără pic de praf, al căsuței copilăriei mele.
Însă, noi copiii nu asta așteptam. Stăteam nemișcați, ca sfinții în icoane, ascultând orice ni se spunea și executând pe loc, deoarece în ziua Bobotezei urma să fie distracție mare pentru noi.
Ne trezeam cu noaptea în cap și o urmăream pe bunica cum pune la fiert cartofii. Apoi îi tăia bucăți mari, pe care le arunca fără milă în uleiul încins. Dansau acolo în fierbințeală până ce prindeau culoarea flăcarilor din soba bătrânească. Bucăți de soare punea bunica pe farfurie și le învelea cu ștergar curat, pentru când avea să sosească popa. Ne saliva și stomacul la vederea lor, iar când încununa totul cu un sos de usturoi pe care îl turna fără măsură peste ei, ne ploua în ochi și gură și număram minutele până să fim lăsați să dăm iama în ei.
Când ne vedea bunica ochii cât roțile de moară, i se înmuia inima și scotea o farfurie de tablă unde așeza câteva bucăți, special pentru gurile noastre. Doamne, ce gust și ce desfătare pentru pântece. Cu mâinile goale și sos de usturoi până la coate, mușcam din cartofii rumeniți de parcă altceva mai bun pe lume nu ar fi existat.
În momentul când auzeam la casa vecină “Iordanul”, porneam a da din picioare de nerăbdare. Începea distracția. Venea popa cu alai de vecini după el și cânta și ne stropea, și apoi noi iar primeam o porție de cartofi mujdăriți. Cu ochii mari și burta mică ne luam după el la casele învecinate. Mergeam pe toată ulița, alături de alți năzdrăvani din împrejurimi și la fiecare casă ne înfruptam cu bunătățile cu gust de usturoi și simplitate.
Când ne întorceam acasă, puteai să omori puricul pe burta noastră. Plesneam de sătui ce eram și de roșii de la frig. Bunicul stătea la masă cu câte un Ion invitat, închinând un pahar în cinstea lui și în cinstea sărbătorii.
Bunica ne zâmbea și ne arăta ligheanul în care pluteau încă câteva bucăți de cartofi, într-o mare de mujdei. Niciunul nu mai eram în stare să mâncăm ceva, dar ne mai băgam câte un deget și sugeam la el, încântați de ziua avută.
Cu iz de fericire și neastâmpăr ne băgam în pat și dormeam cel mai dulce somn. Visam doar bucăți de soare scăldate-n usturoi.
Sursa și editare imagini: Canva.com
Cineva spunea că stim că am îmbătrânit atunci când devenim nostalgici. Poate, dar aşa frumos poveşteşti tu despre timpuri când timpul avea altă dimensiune. La mulţi ani, sărbătoriţilor!
E o bucurie să ai un loc al amintirilor în care să te întorci de câte ori ți-e dor de iubire! Mulțumesc mult de tot, Albert!
Nu ştiam de obiceiul ăsta. Dar e o bunătate şi tare aş mânca acum şi eu aşa ceva.
Vai, aveau un gust rupt din cer! Mai făcea bunica și în alte zile, dar ca cei de Bobotează nu erau nicicum ?
Te pup!!!
Te cred! Trebuie să fac!
Ce frumos ai scris…
Și bunica mea avea asemenea obiceiuri, iar eu le păstrez cu sfințenie în amintiri. Am retrăit de parcă se întâmpla aievea pe măsură ce îți citeam rândurile. Păcat, mare păcat ca au apus acele zile și nu mai are cine sa le aducă înapoi. Eu dacă as încerca sa fac la fel nu ar avea avea același farmec…
Mulțumesc din suflet, Ioana! Și la mulți ani! ?
Amintirile sunt de neprețuit, e adevărat. Eu cred că fiecare timp are frumusețea lui și amintiri minunate se creează mereu. Altele, altfel, dar având aceeași emoție și fericire.
Faina poveste a vremurilor trecute, în care sarbatorile traditionale si religioase, erau asteptate, respectate si apreciate cu sfintenie, chiar si de catre cei mai noncomformisti atei comunisti, iar pentru copii, momente de libertate, bucurii, fericire sincera si autentice satisfactii, pe toate planurile si în toate aspectele vietii.
https://www.youtube.com/watch?v=RposerCvh7U
Sa fii iubita si fericita etern, draga Mona !
Este o amintire dragă sufletului meu! Mulțumesc foarte mult, Iosif!
:)’
M-ai facut sa citesc cu lacrimi în ochi…..mi-e atât de dor de ea ???
Și mie! ❤
Nu stiam de acest obicei. Ni l-ai impartasit atat de frumos incat mi-am imaginat-o pe bunicuta cum va invita la ligheanul cu bunatati!
….au “plecat ” bunicii si odata cu ei si multe din traditii.
Mulțumesc mult de tot! Așa e, ei pleacă dintre noi, dar ne lasă amintiri cu miros de dragoste! Dragi mi-au fost, scumpii de ei ❤
Mamă ce poftă mi-ai făcut, eu ador usturoiul, iar tradițiile astea de la bunici astea-mi plac și mai mult că doar sunt un capricorn traditionalist ?
Repede încingem cuptoarele și uleiul. Poftă mare! ?
Mulțumesc mult de vizită și semnul lăsat!
Repede încingem cuptoarele și uleiul! Poftă mare! ?
Mulțumesc mult de vizită și semnul lăsat!
Ce frumos și duios ai scris (ca de obicei)! Mi-ai trezit nostalgii acum, cu noaptea în cap. (e ora 7)
Mulțumesc tare mult, Diana! Să ai o zi minunată ??
Ori îs emotiva în perioada asta, ori mi-e dor de copilărie și de bunica mea cea sfântă. Dar, cum ai scris mă face să bocesc. ?
Te îmbrățișez, Dana dragă! Și eu când mă gândesc la bunica mai scap o lacrimă ??
Ooo, ce amintiri mi-ai răscolit cu povestea ta frumoasă! Despre bunicii care nu mai sunt și care, nu știu cum făceau, dar tare bine mă simțeam în căsuța mică, așezați la măsuța rotundă cu fel și fel de mâncăruri simple dar fantastic de gustoase.
Mulțumesc pentru amintiri!
Mulțumesc tare mult Mirela că mi-ai împărtășit o parte din sufletul tău. Așa erau și ai mei, oameni simpli, dar buni și blânzi. Și ne-au oferit, mie și verișorilor mei, o copilărie minunată, plină de iubire și de lucruri dragi ❤?
Minunate amintiri despre felia cea mai calmă, luminoasă și nealterată a existenței nosstre, de copii în ograda bunicilor, cu ei mereu alături, calmi, blânzi, iertătorii neobosiți ai șotiilor noastre. Miroase blând și îmbietor azi, soarele tău înecat în usturoi. Dor de atunci.
Și mie îmi e dor de atunci ❤ Îți mulțumesc mult, Simona! Bunicii îmi sunt cele mai sfinte icoane și ce bucurie că mi-au fost!