Era moale pieptul lui. Și mirosea a bine cu arome de tutun. Îmi lăsam capul mângâiat de bătăile inimii sale și îi ascultam vorbele șoptite. Așa îmi erau serile când camera îmi era făcută din turtă dulce și patul îmi era acoperit de un baldachin țesut de zânele din povești. Iar eu stăteam în brațe la tata și îl vedeam transformându-se în prințul care salvează prințesa.
Îmi place să cotrobăi prin rafturile prăfuite, pline de amintiri. Să retrăiesc poveștile, să aud din nou tic-tac-ul care îl ținea în viață. A venit și ziua când nu l-am mai auzit. Oricât m-am străduit. La fel ca altădată, m-am cuibărit lângă el și am așteptat ca povestea să continue. Mi-am pus capul pe pieptul lui. Și mirosea, încă, a viață cu arome de tutun. Însă, inima îi era mută. Și m-am mulțumit să îi iubesc tăcerea și amintirea.
Tata, eroul meu, prima mea iubire!
Tot de pe un raft aglomerat am găsit într-o zi o imagine cu noi doi pe un peron...
O promisiune făcută nu se încalcă! așa spuneai mereu. Și îmi promisesei că mă vei duce să merg cu trenul… în locomotivă! Îmi amintesc și acum, gara cu mirosul ei de popas pentru prea mulți. De forfota din jurul nostru. Mergeam alături de tine, ținându-te strâns de mână, atât de strâns, încât pulsul ne trecea de la unul la altul, ni se împletea printre degetele noastre unite.
Aveam o pereche de pantofi roșii, de lac. Le priveam bombeul și turuiam vrute și nevrute, pe ritmul micilor mei pași. Mă simțeam importantă. Toată lumea din jur știam (!) că era acolo doar pentru a mă vedea trăgând de mânerul sirenei, admirând butoanele, privind șinele cum se ascund sub noi, susținând și purtând drumuri, speranțe, întoarceri acasă.
Da! Când mi-ai spus senin: ești frumoasă!, a fost prima dată când obrajii mei au dat în pârg. Când mi-ai mângâiat cozile împletite, a fost prima dată când am înțeles cum se țese iubirea. Cum gesturi, șoapte, trăiri sunt ca un hamac în care te legeni și te odihnești, îndrăgostită.
Tu, tată iubit, ai fost prima mea iubire! Și datorită ție, camera mea încă are urme de turtă dulce, patul îmi este acoperit de un baldachin țesut de zânele din povești. Iar dacă dorul începe să doară și nu mai vreau să aud tăcerea inimii tale, îmi pun mâna pe pieptul meu. Pentru că în acea zi de vară, cu miros de bine și aromă de tutun, pe un peron, inimile noastre s-au împletit printr-o ținere de mână…
Recomandarea de azi:
O puteți comanda aici:
Libris, Elefant, Cărturești, Cartepedia
Sursa featured picture: pixabay.com
*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.
Este cea mai frumoasă, duioasă şi emoţionantă declaraţie de iubire pe care am citi-o. Cu lacrimi în ochi, de dor şi eu…
Fascinanta si miscatoare, aceasta relatare a gândurilor, faptelor, trairilor, starilor si sentimentelor unice, al iubirii, încrederii si daruirii absolute, inocente, visatoare, atemporale fata de tatal genitor.
Aceasta superba proza scurta si magnifica, ma dus cu gândul la noi, copiii adulti, maturi, normali, constienti si responsabili, care credem în Dumnezeu Tatal, la iubirea Lui adevarata, absoluta, atemporala, sacrificatoare, neconditionata, fara prejudecati, si la câta recunostinta manifestam fatza de El, pentru fiecare clipa fericita si binecuvântata ce ne-o ofera, fara sa ne ceara ceva în schimb decât… *ASCULTARE*!
O zi sublima, binecuvântata si senina, de pace si bucurie plina, draga Simona !
Mona, Mona, câtă emoție iese din “penița” ta. Te îmbrățișez pentru ce-mi dai citindu-te! 🤗❤️
Și eu pe tine! Și sper din suflet că nu cunoști dorul meu… Te îmbrățișez!
Ce frumos ai scris, draga mea! Tata era un om mai retras, mai retinut din punct de vedere sentimental, iar eu eram un copil furios si rebel. Nu am impartasit poate acest tip de moment emotionant, dar am avut si noi momentele noastre, de exemplu vinerea, dupa scoala, ma scotea la un hot dog si o Coca Cola. In ziua de azi nu pare cine stie ce, dar pentru mine era si asteptam toata saptamana cu nerabdare. 🙂
Te înțeleg perfect. Sunt unele momente pe care oricât le-ai descrie, nu ai reuși să le arăți emoția și importanța lor în timp. Ne sunt intime și așa vor rămâne. Te îmbrățișez și îți mulțumesc! Îmi pare rău că știi și tu dorul meu…
Eu îl am încă, iar cea mai mare frică e de ziua în care va pleca. La fel și cu mama..
Să fie sănătoși multă vreme de acum înainte! Eu nu îl mai am de 24 de ani, iar azi ar fi fost ziua lui… Te îmbrățișez!