• Povestiri nescrise

    Firimituri de cer

    Autor: Em Sava, Sweet & Salty Ilustrații: Anaphielle, Dana Codori Își lipi năsucul de sticlă și privi în noapte. Firimituri de cer veneau în rotocoale mari, se opreau în dreptul ferestrei și se uitau mirate la ea, apoi se așezau cuminți pe pământ, exact ca frișca pusă de mama pe tort. Firimiturile de cer se roteau, făceau reverențe și se clădeau cu grație unele peste altele, la baza stâlpului ce susținea felinarul. Nu vedea bine dacă sunt fluturi minusculi, ori zâne în rochițe albe de bal. Erau prea mici ca să le vadă din casă. Își îmbrăcă cu greu peste pijama paltonul și își trase căciula. Cizmulițele nu le putea încălța singură,…

  • Povestiri nescrise

    Oamenii de Zăpadă

    Un domn între două vârste se plimba, într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș oarecare. Își căuta, vizibil iritat, mănușile. Nu își amintea ca paltonul lui să dețină atâtea buzunare. După cel de al patrulea, tot fără succes, se dădu bătut și începu să sufle peste pumnii strânși, în speranța de a se încălzi un pic. Aburul cald ce îi acoperea, pentru prea scurt timp mâinile, nu făcea altceva decât să îi crească senzația de frig în pauzele dintre respirații. Continuă în drumul lui privind în jos și încercând să și le bage cât mai adânc în buzunare. Scârțâitul zăpezii îi zgâria auzul. Mări pasul. Voia să ajungă acasă, regretând…

  • Nescrisele mele

    În inspir iubim, în expir ne trădăm

    Așa e cu iubirea asta! Ca o respirație. Avem două etape: inspirul și expirul. În cazul respirației, lucrurile sunt simple: în inspir tragi aer in piept, iei oxigenul, îl trimiți să-și facă treaba, te folosești de el și gata; în expir dai afară dioxidul de carbon și tot ce nu mai ai nevoie. Reiei acest proces, iar și iar, până la ultima suflare 🙂 Respirația e un act reflex. Nu ne gândim că trebuie sa respirăm. O facem pur și simplu. Pentru a trăi. Așa și cu iubirea. Nu trebuie să iubim. Iubim, pentru că e în natura noastră. Pentru a trăi.  Și la fel, ca în cazul respirației, iubim…

  • Nescrisele mele

    Măi, TREBUIE, hai să vorbim!

    Toată viața mea, am trăit în umbra acestui, TREBUIE! E ca o umbrelă, mereu deschisă, ce umbrește imediatul. Trebuie să fii cuminte. Trebuie să faci asta. Trebuie să iei note mari. Trebuie să te faci medic, inginer, avocat. Trebuie să știi să vorbești măcar o limbă străina. Trebuie să ții casa în perfectă ordine. Trebuie să faci curățenia de primăvară, toamnă, iarnă. Trebuie să pui murături. Trebuie să știi să gătești. Trebuie să te căsătorești. Trebuie să faci copii. Trebuie să-ti cumperi o casă. Trebuie să ai mașină. Trebuie să fii slabă. Trebuie să fii la modă. Trebuie să fii frumoasă. Trebuie să știi ce vrei. Trebuie să fii fericită.…